Postări

Imagine
Iubesc diminețile dinaintea zilelor cu evenimente ai emoții multe… Iubesc diminețile cu aroma unei cafele și cu liniștea iiorașului…orașului meu pe care îl iubesc mai ales la orele in care este liniște… și pe străzi suntem doar noi, rătăciții de oamenii prea încrâncenați sa răzbată zi de zi cu un plan bine pus la punct. Noi, rătăciții de ceilalți, noi cei care lăsăm vântul sa ne duca gândurile oriunde. Mă uit la oamenii care trec pe langa noi și care nu vor sa vadă liniștea unei respirații între două guri de cafea, visele care zboară printre aburii cafelei aromate de ceea ce simțim. Și am senzația că mă uit la un film sau poate eu fac parte din filmul la care se uită ei. Poate eu sunt doar o fotografie alb-negru din vremurile în care oamenii aveau inimile deschise și asta se vedea chiar și într-o fotografie. Și ceilalți nu înțeleg ce ar trebui să vadă și se uită nedumeriți pentru o clipă, ca apoi să își vadă de drumul lor și de bifarea obiectivelor din acea zi. Și rămân cu s